Obtinerea unui credit ipotecar pentru achizitia de locuinte in 2022 in contextul noilor modificari ale dobanzii de politica monetara ale BNR

Consiliul de Administraţie al Băncii Naţionale a României, in sedinta din 10 ianuarie 2022, a hotărât majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 2,00 la sută pe an, de la 1,75 la sută pe an, începând cu data de 11 ianuarie 2022.

Majorarea a fost cauzata, in principal, de cresterea inflației care a urcat la 7,94 la sută în octombrie 2021, de la 6,29 la sută în septembrie, peste nivelul prognozat anterior, sub impactul șocurilor de crestere a preturilor in special la energie.

Acest lucru nu este imbucurator, pentru ca va afecta in principal pe cei care doresc obtinerea unui credit ipotecar sau imobiliar raportat la indicele ROBOR si aici ne referim in special la companii, care nu beneficiaza la obtinerea creditelor de indicele destinat consumatorilor persoane fizice.

Din fericire, indicele IRCCIndicele de Referință pentru Creditele Consumatorilor a inregistrat anul trecut valori minime istorice, spre exemplu de: 1,17 % in T3, 1,08% in T2 si 1,2 in T1 al anului 2021 (cifrele din T4 nefiind inca disponibile).

In acest context, persoanele fizice, carora li se aplica acest indice IRCC la obtinerea unui credit in Lei pentru achizitia unei locuinte, nu sunt afectate de aceasta noua crestere a dobanzii de referinta a BNR, iar obtinerea unui credit ramane in continuare facila si la un cost redus pentru cei care doresc sa isi cumpere o locuinta.

Daca ne raportam la ultimii 5-7 ani, vom constata ca dobanzile si implicit costurile la creditele in Lei au scazut cu aproximativ 50%. Spre exemplu in anul 2015, marja fixa a a bancilor era situata intre 4.62% si 5.5% pe an, iar media ROBOR era de aproximativ 1,5% pe an, lucru care determina la acel moment un cost al dobanzii pentru un credit ipotecar de 6 %, chiar 7 % pe an.

Prin comparatie, in ianuarie 2022, la o marja fixa de 2,5% p.a. la care s-a adaugat IRCC de 1,17% rezulta un cost al dobanzii de 3,72% pe an, deci un cost cu valori minime istorice pentru cei care doresc sa obtina o finantare in Lei pentru achizitia de locuinte sau pentru alte tipuri de credite adresate populatiei.

Un alt aspect important este legat de volumul creditelor pentru achizitia de locuinte, care in luna noiembrie 2021 s-a aflat la un maxim de 99,74 miliarde lei, din care 80,49 lei au fost credite in lei, iar restul in euro si alte valute.

Creditarea catre populatie a crescut, intr-adevar, dar a crescut datorita cererii si nu unor efecte negative in economie, iar asta ar trebui sa ne bucure nu sa ne ingrijoreze, deoarece putem privi si din perspectiva faptului ca tot mai multi tineri decid sa ramana in tara, iar acest lucru este foarte benefic pentru economie, la acest moment cererea de achizitie de locuinte fiind in principal sustinuta de tinerii care achizioneaza o locuinta noua.

In concluzie, din analizele noastre rezulta ca impactul majorarii ratei dobânzii de politică monetară de catre BNR are un impact minimal asupra costului de creditare pentru consumatorii persoane fizice si este de asteptat ca in anii urmatori, pe masura ce economia va creste iar starea de normalitate, atat de mult asteptata, se va instaura, nivelul creditarii sa depaseasca cifrele din anul 2021, iar costul creditarii sa scada in contextul diminuarii factorilor negativi existenti la acest moment, asa cum este inflatia de la finalului acestui an.

Echipa Credit24h.ro

Pentru orice alte detalii suplimentare, ne puteti contacta la: comunicare@sudrezidential.ro;

Telefon : 0729.572.570

Credit24h.ro (www.credit24h.ro) – este divizia financiara din Grupul Sud Rezidential, fiind una dintre cele mai importante companii ce ofera solutii de creditare pentru achizitia de locuinte sau obtinerea altor tipuri de creditari din Bucuresti, avand parteneriate cu majoritatea bancilor importante din Romania si sunt oferite solutii de creditare in cel mai scurt timp posibil clientilor cumparatori interesati de achizitia unui apartament nou.

Sud Rezidential Real Estate (www.sudrezidential.ro) – este principalul promotor imobiliar al zonei de Sud a capitalei si are in portofoliu peste 100 de proiecte imobiliare si aproximativ 10.000 de apartamente noi puse in vanzari in diferite stadii de proiect si executie, fiind premiata drept cea mai puternica agentie imobiliara din Bucuresti si avand cel mai puternic brand imobiliar, de catre Clubul Profesionistilor in Imobiliare (CPI).

De asemenea, in anul 2011 Sud Rezidential a infiintat impreuna cu o serie de dezvoltatori imobiliari Asociatia Dezvoltatorilor Imobiliari din Romania – Urbanis (www.adiru.ro) prescurtat ADIRU, considerata drept cea mare asociatie de profil din Romania, avand un numar de aproximativ 100 de membrii dezvoltatori imobiliari din Romania.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.