Tulcea: Pescarii vor taxe mai mici şi mai puţină birocraţie

Portivit Agerpres:

Unii pescari din Deltă doresc taxe mai mici şi un singur permis, iar Administraţia Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării (ARBDD) a anunţat luni, într-un comunicat de presă remis AGERPRES, o nouă procedură pentru eliberarea şi vizarea permiselor de pescuit comercial şi familial care exclude deplasarea pescarilor din Rezervaţie la Tulcea.

Unii pescari din Mahmudia au declarat pentru AGERPRES că îşi doresc ca ARBDD să micşoreze cu 100 de lei taxa percepută pentru vizarea anuală a permiselor de pescuit comercial.

“De la 250 de lei cât trebuie să plătesc în fiecare an pentru o viză, ar putea să scadă la 150 de lei. Dacă prinzi trei caraşi, cu ce plăteşti impozitul, ştampila lor şi alte dări? Pescuitul e o loterie. Am vândut pământ din spatele casei să cumpăr un motor de barcă”, a afirmat Ion Spiridon, în vârstă de 62 de ani, din comuna Mahmudia.

Un alt pescar, Matfei Marinov, în vârstă de 50 de ani, a mai spus că este important ca birocraţia să se reducă.

“Înainte, aveam doar permisul de pescuit, dar acum avem o jumătate de pungă cu hârtii”, a afirmat Marinov.

Unul dintre proprietarii unei cherhanale din Jurilovca, Radu Manolache, a declarat că, în opinia lui, pescarii sunt, alături de mineri, cea mai defavorizată clasă socială din România.

“Ei pescuiesc la năvod şi la vintire ca pe vremea lui Iisus Hristos. Nu s-a schimbat nimic de atunci, doar natura firului. În afară de mineri, ei sunt cea mai defavorizată clasă socială din România. (…) Pescarii sunt obligaţi să funcţioneze ca persoane fizice autorizate. Dacă depăşesc un cuantum de venituri, plătesc 40% statului şi nimeni nu ar fi de acord să plătească atât. Din acest motiv, se găsesc mereu alte modalităţi de a vinde peşte la negru. 70-80% din peştele din Deltă se vinde la negru. Dacă am prelua exem …

Integral pe www.agerpres.ro:
Tulcea: Pescarii vor taxe mai mici şi mai puţină birocraţie

Leave a Reply

Your email address will not be published.

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.